Tragedia Germaniei. 1914-1945

Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie” a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta. Cartea acceptă întru totul lanţul de eşecuri politice, diplomatice şi militare de care însăşi Germania este responsabilă, oprindu-se în cele din urmă asupra ororilor nazismului. Nu acceptă însă canonul interpretativ dominant al istoriografiei postbelice potrivit căruia Germania ar fi avut în mod exclusiv vocaţia unui stat generator de război, totalitarism şi antisemitism. În această privinţă este poate una dintre primele iniţiative intelectuale europene care aminteşte că în istoria modernă a Germaniei au existat aceleaşi neajunsuri care s-au văzut şi la alte naţiuni europene de seamă: expansionism, militarism, rasism, democraţie neconsolidată. Nu în deficienţele structurale ar trebui căutată o explicaţie cauzală, ci pur şi simplu în înlănţuirea unor evenimente imparabile şi necontrolabile care, de la Bismarck la Hitler, duce către un deznodamânt nefericit, deci către o tragedie.