Caii lui Hitler. Incredibila poveste adevărată a detectivului care s-a infiltrat în cercuri naziste secrete

Caii lui Hitler este o poveste adevărată, incredibil de palpitantă, despre servicii secrete, vechi naziști, neonaziști și o grămadă de bani.

În timpul unei vizite la bătrânul sau profesor, detectivul specializat în artă Arthur Brand vede o fotografie a două statui ecvestre, înalte de câțiva metri, așezate odinioară în față Cancelariei Reichului. Acestea sunt scoase la vânzare. Dar aceste statui, faimoase în întreagă lume, nu fuseseră totuși distruse în asediul Berlinului? Trebuie să fie niște falsuri. Brand începe să cerceteze ca un adevărat detectiv și descoperă că nu sunt falsuri. Încearcă să descopere unde au rămas statuile în ultimii șaptezeci de ani și cine vrea acum să le vândă pe piață neagră pentru o grămadă de bani. În timpul căutărilor sale, uneori periculoase, întâlnește lideri ai organizațiilor criminale, vechi naziști, vechi KGB-iști, neonaziști și Securitatea est-germană - toți par să fie amestecați. În cele din urmă, Brand, împreună cu poliția germană, reușește să le confiște, la un loc cu alte statui. Ajunge astfel la știri în întreaga lume.

"Prolog
Buncărul Fuhrerului, Berlin 22 aprilie 1945

  A trecut deja o luna de când Adolf Hitler nu a mai văzut lumina zilei. Din buncărul unde stă ascuns le-a ordonat oamenilor săi să lupte până la ultimul. Armata Roșie rusească - 2,5 milioane de soldați, 6 250 de tancuri blindate și 7 500 de avioane - și-a lansat atacul asupra Berlinului. Capitala celui de-al Treilea Reich este încercuită.
  Unii dintre cei mai apropiați acoliți ai săi părăsesc buncărul subteran, în încercarea disperată de a fugi din Berlin, dar în această zi lui Hitler i se alătură adepții săi cei mai loiali, Joseph Goebbels, ministrul propagandei, și Magda, soția acestuia.
  Buncărul este practic rupt de lumea exterioară, iar interiorul lui lasă impresia sosirii apocalipsei. O singură linie telefonică mai este în funcțiune. Se dau pe gât cantități mari de alcool care să le abată celor prezenți gândurile de la ce-i așteaptă. Numai Hitler mai crede într-o victorie finală. În timp ce deplasează pe hartă niște divizii inexistente, intră unul dintre generalii săi.
  - Mein Fuhrer, contraatacul nostru din nordul Berlinului a eșuat. Rușii au capturat Eberswalde.
  De fapt, Eberswalde, un orășel situat în nord-est, la vreo 50 de kilometri de Berlin, avea să fie capturat de ruși abia peste patru zile, pe 26 aprilie. Dar acest raport - rezultat al unei neînțelegeri - este pentru Hitler ultima picătură. Cuprins de unul din celebrele sale accese de furie, îi cășunează pe generalii săi.
  - M-au trădat! S-a terminat. Am pierdut războiul. Nu-mi mai rămâne decât să mă sinucid.
  Șaptezeci de ani mi târziu, Eberswalde va ține iarăși prima pagină a ziarelor din toată lumea, în legătură cu unul dintre marile secrete, îndelung păstrate, ale celui de-al Doilea Război Mondial și ale Războiului Rece..."