TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Celelalte minți PU-PEG-CELELM-17-N-001
Celelalte minți
Vezi
galerie

Celelalte minți

de Peter Godfrey-Smith

Titlu apărut în colecția Co-lecția de știință la Publica

Id: #250295

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Urmărind evoluţia imprevizibilă a minţii, Godfrey-Smith arată cum din nişte pâlcuri rebele de celule născute în mare au apărut primele organisme capabile să simtă, să acţioneze şi să comunice prin semnale. Pe măsură ce aceste organisme primitive au interacţionat tot mai mult unele cu altele, complexitatea lor a crescut. Probabil că primele sisteme nervoase au apărut întâia oară la strămoşii meduzelor; mai târziu, cefalopodele – care se trag din nişte moluşte cât se poate de banale – şi-au abandonat cochiliile şi s-au desprins de fundul oceanelor în căutarea prăzii, dobândind inteligenţa superioară de care aveau nevoie în acest scop. Apucând-o pe o cale diferită, mamiferele şi păsările şi-au început călătoria evolutivă mai târziu. 

Dar ce fel de inteligenţă posedă cefalopodele? Folosindu-se de rezultatele ultimelor cercetări, dar şi de propriile experienţe ca scufundător, Godfrey-Smith încearcă să elucideze o parte din misterul care înconjoară aceste vieţuitoare. Mergând pe urmele experienţei subiective până la începuturile ei şi comparând fiinţele umane cu rudele noastre din regnul animal, Godfrey-Smith aruncă o lumină cu totul nouă asupra minţii caracatiţelor – şi, în acelaşi timp, asupra minţii umane. 

 


Alte titluri pentru PeterGodfrey-Smith (autor):
Metazoare (2023) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: Peter Godfrey-Smith

Data apariției: octombrie 2017

ISBN: 978-606-722-273-9

Copertă: Paperback

Număr pagini: 325

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Publica

 

Opinii editoriale

Îmi place la nebunie această carte, este un amestec excelent de istorie naturală, filosofie şi mirare filosofică. Citind Celelalte minţi, ai senzaţia unei scufundări – nu doar în mediul caracatiţelor misterioase şi atât de inteligente, ci în timp, într-o călătorie care ne explică natura minţii şi felul în care a apărut. E o poveste captivantă, iar proza elegantă a lui Godfrey-Smith o aduce la viaţă. Pasiunea sa pentru caracatiţe răzbate din fiecare pagină a cărţii. Cartea este o lectură obligatorie pentru toţi cei curioşi să afle cum e să fii o caracatiţă sau cum a evoluat mintea – a speciei umane, dar şi a cefalopodelor, nişte vieţuitoare atât de diferite, dar la fel de capabile de simţire. 

Jennifer Ackerman, autoarea cărţii „Geniul Păsărilor”

Una din cele mai mari enigme ale vieţii organice este cum şi de ce au dobândit anumite specii conştiinţă de sine. Pentru Peter Godfrey-Smith, caracatiţele reprezintă un portal înspre descoperirea conştiinţei non-umane, iar în acest demers dă dovadă de o mare sensibilitate şi de cunoştinţe de prima mână. 

Frans de Waal, autorul cărţii Are We Smart Enough to Know How Smart Animals Are?

Celelalte minţi este o carte senzaţională, plină de idei uluitoare şi de ipoteze fascinante. Cu scriitura lui clară, frumoasă şi evocatoare, filosoful pasionat de scufundări Peter Godfrey-Smith îţi va schimba din temelii modul în care înţelegi natura vieţii, cursul evoluţiei şi dezvoltarea minţii – a noastră şi a altor specii. Celelalte minţi te va încânta şi, în acelaşi timp, va reprezenta o provocare pentru fiecare naturalist, scufundător sau persoană care şi-a pus vreodată întrebări despre natura experienţei altor specii. Cu alte cuvinte, această carte ar trebui citită de toată lumea, fiindcă la final vom dobândi o atitudine mai complexă şi mai plină de înţelegere faţă de celelalte animale cu care împărţim pământul şi marea. 

Sy Montgomery, autorul cărţii The Soul of an Octopus, finalist al Național Book Award