Mic ghid pentru creștinul începător
de Pr. Alexandru Torik
Titlu apărut în colecția Inițieri la Sophia
Descriere produs
„Orice creștin ortodox trebuie să cunoască temeinic și să înțeleagă deplin învățătură de credință a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viață îmbunătățită.
Instrumentul principal al cunoașterii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferință, inima în căutare, care tânjește după Dumnezeu și după a Lui iubire. Dacă această inima nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găsește sălașul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui și să pună început bun mântuirii sufletului.
Spre a dobândi credință, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod rațional, cu inima nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, așa cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinților. Dacă dorința noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.
De asemenea, o condiție necesară integrării omului în Biserica este cunoașterea elementelor esențiale ale învatăturii de credință. Cine este Dumnezeu? Ce așteaptă El de la noi? Ce ne făgăduiește? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învățătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învățăm să ducem o viață creștină?
La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserica.”
Pr. Alexandru Torik
Detalii produs
Autor: Pr. Alexandru Torik
ISBN: 9789731367781
Copertă: Paperback
Număr pagini: 112
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Sophia
Teme: creștinism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie >> Cărți Creștinism
Speciale >> Cărți sub 10 lei