Simțirea iubirii dumnezeiești

Extras din Prolog la ediția în limba română, semnat Preot Constantin Coman.

Cartea de față este cea mai tulburătoare mărturie a unui monah contemporan despre vederea lui Dumnezeu, despre iubirea dintre el și Dumnezeu, despre simțirea sensibilă a iubirii dumnezeiești. Prin această lucrare, Cuviosul Iosif Isihastul se adaugă celor mai mari exegeți ai iubirii dumnezeiești din toate timpurile: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama... Gheron Iosif a atins vârful și plinătatea existenței, a trăit unirea cu Dumnezeu în iubirea dumnezeiască. Împărtășirea de iubirea dumnezeiască îi este cheie a deslușirii și vederii sensului ultim al existenței, al vieții de aici și de dincolo. Este un înflăcărat, un îndrăgostit de Dumnezeu. Arde continuu, aprins de simțirea iubirii dumnezeiești și de dorința de a împărtăși și celorlalți calea care duce la aceasta. Din ceata numeroasă a Părinților contemporani, Cuviosul Iosif Isihastul se desprinde ca cel mai entuziast martor al iubirii dumnezeiești. Forța mărturiei lui este de nestăvilit. Te cuceresc fără drept de apel cuvintele lui:

„Și umbrit de dumnezeiescul nor, în stâlpul de foc al iubirii, în întregime foc și el făcându-se și neputând mai mult să ducă, strigă lucrarea dumnezeiască a Iubirii către izvorul Iubirii și zice înlăuntrul buzelor celor dumnezeiești: <<Cine mă poate despărți de dulcea Iubire a lui Iisus?>> Și mai mult, respirând adierea – fie în trup, fie în afară trupului, Dumnezeu știe, fie în colibă, fie afară în văzduh, Dumnezeu știe -, numai aceasta știe cel care a văzut, că făcându-se întru totul foc împreună cu focul și vărsând lacrimi de iubire, strigă cu minunare și uimire: <<Încetează apele Harului Tău, Iubire dulce, că încheieturile mădularelor mele s-au destrămat.>> Și acestea zicând, respirând aerul Duhului, cu mireasma lui minunată și de negrăit, încetează simțurile, nemaifiind deloc încăpătoare lucrarea trupească. Și fiind în întregime prizonier închis în tăcere, se minunează numai de bogăția slavei lui Dumnezeu, până când va trece norul.”