Lacrimi tăcute

Relaţia într-un cuplu, iar mai târziu în familie, poate să implice anumite dificultăți. Însă dacă persoana dragă, bărbatul, are un comportament autoritar, nesocoteşte părerile şi nevoile femeii, pretinde să i se ofere dreptul să decidă şi să controleze viaţa ei, vorbim de violenţă domestică. Aceasta poate să ia cele mai diferite forme, nefiind întotdeauna vorba de constrângere fizică. Cartea de față a luat naştere din experienţa comunicării cu femeile care apelează la ajutorul Centrului de sprijin al persoanelor abuzate. Ea ne relatează cum să nu ajungem să închegăm relaţii cu un bărbat care poate să devină tiranul casei, cum să aflăm dacă soţul nostru este un tiran, care sunt consecinţele violenţei domestice şi ce să facem dacă aceasta a intrat în viața noastră. 

Vorbind despre relaţiile din interiorul căsniciei, Apostolul Pavel rosteşte următoarele cuvinte: Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia (1 Corinteni 7, 4), evocând în acest fel răspunderea pe care o poartă unul faţă de celălalt ambii soţi – nu unul dintre ei, ci ambii. Într-adevăr, soţul este stăpân pe trupul soţiei, dar nu e stăpân mai mult decât este stăpână ea pe trupul lui. Şi ar fi straniu dacă cele care vizează aici trupescul nu ar fi valabile şi pentru viaţa sufletului. Dacă idealul căsniciei creştine constă în acest respect reciproc, în dragostea reciprocă a soţilor, în înfruntarea a tot ce-i desparte, ce-i împiedică cu adevărat să devină un singur trup, cum se poate justifica faptul că unul e „mai mare”, iar altul „mai mic”, unu-i „mai important”, iar altul „mai puţin important”, că unul are un set de drepturi, iar celălalt numai obligații? Cred că este evident – nicicum. Dacă însă cineva crede altfel, se găsește, fără nicio îndoială, într-o eroare serioasă.