TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor (Vol. II) SO-VAG-CPPNTV-16-N-001
Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor (Vol. II)
Vezi
galerie

Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor (Vol. II)

de Vasile Gordon

Titlu apărut în colecția Pedagogie Creştină la Sophia

Id: #244736

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„În cuvântul introductiv la Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, apărută în anul 2012 la Editura Sophia, ne exprimam nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu pentru publicarea unui al doilea volum, în care – mărturiseam atunci – să continui cu răspunsurile privind aspectele practice ale vieţii creştine din cadrul parohiei, dar să tratez şi alte subiecte de interes misionar actual. Bunul Dumnezeu ne‑a ajutat, iată, să ne împlinim acest gând, astfel că, în decurs de patru ani, am alcătuit alte 50 de cateheze, exact câte cuprinde şi primul volum. Preoţii, profesorii de religie, studenţii şi elevii teologi, dar şi creştinii de rând interesaţi de misiunea catehetică ortodoxă, au la îndemână, aşadar, un total de 100 de cateheze, pe care le pot valorifica ori de câte ori au nevoie pentru o temă sau alta. În acelaşi timp, conţinutul anumitor cateheze le poate furniza confraţilor preoţi idei şi informaţii pentru predici, mai ales pentru cele morale şi pastoral‑misionare. Aşa cum ne‑a fost intenţia, subiectele tratate îmbină teme „clasice”, tradiţionale, cu unele „moderne”, de maximă actualitate. O simplă lectură a cuprinsului oferă beneficiarilor indicii elocvente în acest sens.” - Pr. Vasile Gordon

extinde
 

Detalii produs

Autor: Vasile Gordon

Data apariției: mai 2016

ISBN: 978-973-136-531-2

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 278

Limbă: Română

Dimensiuni: 16,5x23,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: creștinism, ortodoxism

Vasile Gordon
Vasile Gordon
Autor

Părintele Vasile Gordon (n. 27.04.1954, în Lunca‑Şieuţ, jud. Bistriţa‑Năsăud) es...

vezi autor