TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Postul intermitent SO-DKF-POIRMB-20-N-001
Postul intermitent
Vezi
galerie

Id: #317679

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Remediu împotriva bolilor
 

Descriere produs

Discreditat de modernitate (mai ales de spiritul con­sumist), postul se dovedește a fi o practică ancestrală, de aceeași vârstă cu omenirea, însumând funcții ascetice, religioase și (cel mai important!) medicale, terapeutice.


Reunind rezultatele cercetărilor ultimilor decenii, cartea de față ne prezintă concluziile demersurilor științifice, care ne confirmă valabilitatea și justețea practicii bisericești a postului (și e probabil singura situație în modernitate când știința susține cu atâta forță modul de viață propus de Biserică), demonstrându-ne că sensul său uitat nu e acela de a consuma „mân­căruri de post”, ci de a ne abține de la hrană.


Prin „redescoperirea” soluției tradiționale a postului bise­ri­cesc autentic (abandonat nu doar de modernitate, ci și de toate celelalte culte așa-zis creștine), știința ne arată că, în pofida demersului său privativ, acest efort as­cetic ascunde, asemenea unui adevărat panaceu, o mulțime de beneficii, printre care se numără pier­de­rea în greutate, reglarea hormonală, optimizarea ca­pa­­cității regenerative a celulelor, dar și a sănătății cre­ierului, precum și a sistemelor cardiac și digestiv, efec­tul anticancerigen și, nu în ultimul rând, sporirea longevității.


Postul intermitent este un îndrumar esențial pentru creștinul contemporan, care‑l va ajuta să‑și afle calea ascetică proprie, la măsura evlaviei și a dorului după Dumnezeu, dar și a vigorii sale somatice.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Dimitris Kourétas, Nikos Gkoutzourélas, Fotis Tekos

Traducător: Pr. Dr. Gabriel Mândrilă

Data apariției: octombrie 2020

ISBN: 978-973-136-767-5

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 168

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: ortodoxism