Gramatica limbii engleze pentru clasele I-IV
de Cristina Johnson
Titlu apărut în colecția Culegeri I-IV la Aramis
Descriere produs
Scopul acestei gramatici, însoțită și de un caiet de activități, este de a le oferi elevilor de școală primară mijloacele și instrumentele care îi vor ajuta să acumuleze un număr adecvat de cuvinte, să le aranjeze în propoziții și fraze într-o ordine corectă și firească, pentru ca în final să ajungă să comunice în limba engleză.
Cele 66 de lecții cuprinse în volumul de față abordează două aspecte importante în învățarea unei limbi străine:
• pronunția sunetelor specifice limbii engleze, privită din punctul de vedere al relației dintre sunete și litere;
• prezentarea structurilor gramaticale necesare transmiterii unui mesaj la nivelul elevilor de școală primară.
Deși se pune accentul pe pronunție, pe reguli de gramatică și de intonație, atât Gramatica limbii engleze, cât și Caietul de activități cuprind exerciții pentru toate deprinderile importante în formularea, transmiterea, înțelegerea și scrierea unui mesaj.
Multe dintre activități încearcă să răspundă și dorinței firești a copiilor de a învăța o limbă străină prin joacă și amuzament.
Sperăm ca această lucrare să fie de un real folos elevilor care vor să descifreze tainele limbii engleze, dar și părinților care vor să îi ajute.
Comunicare în limba engleză. Caiet pentru clasa pregătitoare (2022) ,
Comunicare în limba engleză. Caiet pentru grădiniţă (2014) ,
Comunicare în limba germană. Caiet pentru gradiniță (2017) ,
Grammar made easy. Limba engleză pentru gimnaziu. English is Fun (2021) ,
Grammar made easy. Limba engleză pentru gimnaziu. English is Fun. Volumul 2 (2021) ,
Comunicare în limba engleză. Caiet pentru clasa a II-a, Partea I (2022) ,
Exerciții de gramatica limbii engleze pentru clasele I-IV. Caietul elevului (2016) ,
Detalii produs
ISBN: 978-606-706-161-1
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 272
Limbă: Română, Engleză
Dimensiuni: 20x28,5 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Aramis
Cărți Non-ficțiune
Cărți Școlare >> Clasa >> Cărți Clasa a II-a
Cărți Școlare >> Clasa >> Cărți Clasa a III-a
Cărți Școlare >> Clasa >> Cărți Clasa a IV-a
Cărți Școlare >> Clasa >> Cărți Clasa I
Cărți Școlare >> Materie >> Cărți Engleză
Cărți Școlare >> Tip >> Culegeri.Teste.Fișe
Cărți pentru copii >> Cărţi educative
Cărți pentru copii >> Cărți după grupa de vârstă >> Cărți pentru copii 8-12 ani
Cărţi în limbi străine >> Învață Limbi străine >> Cărți Cursuri limbi străine
Speciale >> Clasa 0-2
Speciale >> Clasa 3-4