TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă ME-CEE-JUPTD4-20-N-001
Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă
Vezi
galerie

Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă

de Cezar Elisei

Id: #314379

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Expediția de studiu la o Clinică de postit din Siberia. Tratarea unor afecțiuni grave prin post numai cu apă. Transformări profunde la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual
 

Descriere produs

Pană în momentul de față, Cezar este primul dintre cunoscuții mei, care a ținut acest post de 4o de zile, doar cu apă. M-am rugat pentru el, nu cu puține emoții, să ducă postul la bun sfârșit, să nu i se întâmple ceva rău. Slavă lui Dumnezeu că l-a terminat cu bine! Acum mărturisesc că determinarea lui mi-a dat și mie un mare curaj ca să încep și eu, și alții din jurul meu, să ținem post doar cu apă, pentru perioade mai scurte de timp la început, iar mai apoi, cât va îngădui Domnul. M-a încantat, de asemenea, ideea lui Cezar de a scrie un jurnal de postire, necosmetizat, sincer, prin care să împărtășească, celor doritori să postească, toată experiența acumulată de el.- Protosinghel lustin Petre Starețul Mănăstirii „Sfantul loan Casian”, Constanța



Alte titluri pentru CezarElisei (autor):
Calea mea (2019) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: Cezar Elisei

Data apariției: iulie 2020

ISBN: 978-606-966-713-2

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 232

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Meridiane Publishing

 

Opinii editoriale

Lumea speră adesea ca miracolul să se producă de la sine, fără efort. Postul terapeutic aduce miracolul vindecării numai prin asocierea cu practica rugăciunii, cu credința în Dumnezeu care mijlocește harul tămăduirii atât de simplu, fără cheltuieli sau efecte adverse. Și pentru că cei care au încercat deja ne spun despre liniștea și împăcarea cu sine, obținute la scurt timp, atunci este suficient de clar că merită să încercăm și noi cel puțin o dată, terapia prin post doar cu apă.

Psiholog clinician loan Gotcă, Centrul de Sănătate Mintală „Dr. Ghelerter”, Iași
Cezar Elisei
Cezar Elisei
Autor

Cezar Elisei are 37 de ani și este de profesie jurnalist. A absolvit Seminarul T...

vezi autor