TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Să urle, să ardă PU-LEJ-S00USA-20-N-001
Să urle, să ardă
Vezi
galerie

Să urle, să ardă

de Leslie Jamison

Titlu apărut în colecția Narator la Publica

Id: #316610

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Cu amestecul expert de memorii, critică și jurnalism pentru care Leslie Jamison a primit atât de multe aprecieri, Să urle, să ardă explorează adâncimile oceanice ale dorinței și reverberațiile obsesiei.
Câteva dintre subiectele lui Jamison sunt 52 Blue, „cea mai singură balenă din lume”, amintirile stranii dintr-o viață anterioară ale copiilor, cetățenii devotați ai unei lumi online numite Second Life, peisajul bântuit al războiului civil din Sri Lanka și un întreg muzeu dedicat rămășițelor relațiilor încheiate. De la analiza acestora, Jamison ajunge la pietre de încercare mai personale – bărbați plecați și povești de iubire frânte, căsnicia, maternitatea – în eseuri în care povestește despre escapada romantică la Las Vegas, despre cum a devenit mamă vitregă și despre cum a născut.
Comparată adesea cu Joan Didion și Susan Sontag și considerată de mulți una dintre vocile definitorii ale generației ei, Jamison își pune sub semnul întrebării propria viață cu aceeași nuanță și cu aceeași rigoare pe care le aplică subiectelor ei. Rezultatul este un memento care provoacă la gândire, despre bucuria și hrana pentru suflet care se găsesc în cele mai neașteptate împrejurări.

Carte finalistă a PEN/Diamonstein-Spielvogel Award for the Art of the Essay 2020.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Leslie Jamison

Traducător: Anca Bărbulescu

Prefaţator: Cristian Lupșa

Data apariției: august 2020

Titlu original: Make it scream, make it burn

ISBN: 978-606-722-404-7

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 320

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Publica

Teme: iubire

 

Opinii editoriale

"Dispariția „plictiselii” înseamnă dispariția contemplației, dispariția lucrurilor contradictorii și complicate și, implicit, dispariția empatiei. Leslie Jamison știe asta, iar eseurile din această carte sunt încă o dovadă a capacității ei de a trăi în lume și de a o analiza în toate momentele ei banale, de a o întoarce pe toate părțile până când o fotografie, o călătorie, o nuntă, o relație devin atât cel mai important lucru din lume, cât și un paliativ pentru suferință."

Cristian Lupșa, editor DoR

"Ascuțită ca o lamă […], Leslie Jamison a fost numită rodul nou-născut al uniunii dintre Joan Didion și Susan Sontag. Chiar și pentru o scriitoare cu dozele generoase de talent și succes ale lui Jamison, o asemenea descriere creează așteptări la înălțimea cărora este greu să te ridici. Dar Jamison o face cu vârf și îndesat. Eseurile au un ton de reportaj, dar în același timp și de mărturie; împletesc realitățile unor străini disparați cu experiențele proprii ale autoarei și creează din ele ceva intens, mai uman și, uneori, atât de inteligent și de revelator, încât cititorului i se taie respirația."

Samantha Shoech, San Francisco Chronicle

"Intelectul neobosit și uimitor de puternic al lui Leslie Jamison ne-a dăruit două opere de nonficțiune monumentale. Aici își concentrează ochiul pătrunzător asupra unor subiecte cum ar fi cea mai singură balenă din lume sau un muzeu din Croația plin cu efluviile relațiilor eșuate."

O, The Oprah Magazine

"Asemenea sticlei dintr-un caleidoscop, atenția lui Jamison pare capabilă să reflecte orice subiect atinge. Când am ridicat într-un târziu ochii din paginile cărții, am privit lumea cu o admirație nouă."

Cornelia Channing, The Paris Review

"Provocatoare, plină de compasiune, curiozitate și modestie, Jamison recunoaște că are și ea mize în joc, iar stilul ei înțelept și alert nu are decât de câștigat din această mărturisire."

Chris Hewitt, Minneapolis Star Tribune
Leslie Jamison
Leslie Jamison
Autor

Leslie Jamison s-a născut la Washington DC și a crescut la Los Angeles. A lucrat...

vezi autor