Amintiri. Frumusețe, grație, armonie, noblețe. Adică tot ce am pierdut!

„Față de actuala domnie a vulgarității, prostiei, fărădelegii și mârlăniei (post)comuniste, lumea Bucureștilor lui Carol I și Ferdinand, ai lui Claymoor, Frédéric Damé și Ulysse de Marsillac, I.C. Brătianu și Marghiloman, P.P. Carp și Eugeniu Carada, Titu Maiorescu și Mitiță Sturdza, orașul Expoziției de pe dealul Filaret din 1906, în România Peleșului, Cotrocenilor și «trenurilor de plăcere» către Sinaia «anilor nebuni», adică de pe la 1900 până la Marele Război – ne covârșește cu un peisaj (geografic, uman, istoric, economic, politic și cultural) de-a dreptul zdrobitor prin firescul bunului-simț, al eleganței, rafinamentului hedonist, cultului slujirii și ierarhiei bine chibzuite. Pe scurt: o Românie aristocratică, emanând înțelepciune, temeinicie statală, armonie socială (cel puțin până la 1907...), elan constructiv și măsură în toate.“

 Dan C. Mihăilescu