George Enescu

Enescu e, poate, exemplul cel mai frapant de compozitor la care bogăţia darurilor muzicale – virtuozitatea violonistului, anvergura dirijorului, cultura, memoria cuprinzând stiluri şi epoci întregi – a pus în umbră propriile-i compoziţii. Mai mult, succesul de public al Rapsodiilor române a făcut să treacă în plan secund adevăratele capodopere enesciene: Oedip şi muzica de cameră scrisă spre sfârşitul vieţii.

Noel Malcolm, un remarcabil cunoscător al compozitorului român, face un act de dreptate dezvăluind cititorului ce are mai profund original personalitatea muzicală a lui Enescu şi caracterul său fără fisură.