Filmul ca situație socială. Eseuri fenomenologice

„Punctul de plecare volumului: „Filmul ca situație socială. Eseuri fenomenologice”, îl constituie un proiect de cercetare, derulat cu sprijinul Fundației Alexander von Humboldt din 2016 până în 2017 la Universitatea din Köln și prelungit apoi încă un an la Institutul de Cercetare al Universității din București. Acest proiect ar fi trebuit să rezulte într-o monografie, care să trateze sistematic felul cum se împletesc una cu alta, în experiența cinematografică, relațiile sociale ale spectatorului cu ceilalți spectatori din sală, cele empatice cu protagoniștii de pe ecran și cele interpretative cu intențiile de un ordin sau altul ale autorilor filmului. Fără să vizeze în mod exclusiv și izolat niciunul dintre aceste trei paliere, cartea respectivă ar fi trebuit, dimpotrivă, să documenteze aplicat tocmai punctele în care ele se întretaie ori se compun intențional unele cu altele și se condiționează funcțional. Cum se întâmplă însă adesea în asemenea cazuri, redactarea acestei monografii s-a împotmolit, între altele, din pricina faptului că cercetarea s-a extins, prin forța lucrurilor, tot mai mult dincolo de sfera inițială a cinemaului, înspre domeniile conexe ale noilor medii și ale intermedialității în genere. Aceastã reorientare și-a găsit în mod explicit drumul în suita de texte mai scurte reproduse în acest volum. Ele au fost scrise în perioada de gestație a cărții pentru diferite conferințe sau reviste, dar au ajuns sã fie ca atare totuși mai mult decât niște simple produse colaterale ale proiectului de cercetare amintit. Ele au devenit, mai curând, ceva precum o împlinire-substitut a acestuia, schițând deja în fond, fără a mai lega între ele toate punctele, tot ce ar fi meritat spus în studiul respectiv, fiind în cele din urmă totodată realizarea ocolită a acelui proiect și cronica autosabotării sale. Una dintre tendințele critice – sau autocritice – care se insinuează în subtextul intențiilor centrale ale eseurilor cuprinse în acest volum, fiind și tematizate în mod pregnant în câteva dintre ele, este aceea de a demonta într-un fel sau în altul opoziția tradițională dintre ceea ce intră în mod esențial în sfera conținutului propriu filmului și ceea ce ține doar în mod accidental de contextul sãu exterior, fiind în fond irelevant pentru înțelegerea acestuia. Din contră, mai multe dintre textele acestui volum caută deopotrivă să extrapoleze din detalii exterioare – ale condițiilor de vizionare în sală ori ale receptării istorice ulterioare – afirmații esențiale asupra conținutului filmelor însele, iar dacă această opțiune are, fără îndoială, o justificare teoretică, pe care caută s-o circumscrie îndeosebi eseurile despre „filmul privit din afară”  și despre „remedializare”, ea are în plus față de acestea și câteva repercusiuni metodologice, ce definesc stilul lucrării de față. Acestea privesc, pe de o parte, tipul anume de „demers fenomenologic” pe care îl adoptă și practică cercetările cuprinse aici – unul în cuprinsul căruia diferența dintre observația directă și lectura indirectă este relativizată, așa cum e, potrivit argumentului unuia dintre texte, relativizată azi chiar distincția dintre statistică și fenomenologie; pe de altã parte, ele privesc sensul însuși al criticii și interpretării de film, al cărei fenomen nu îl constituie niciodată, potrivit argumentului său implicit, doar simplul text filmic. Iar în acest punct, s-ar putea spune, se întâlnesc încă o dată propensiunea sociologicã și cea filozofică a cărții.”