TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Orele astrale ale omenirii HU-STZ-OREAAO-13-P-001
Vezi
galerie

Orele astrale ale omenirii

de Stefan Zweig

Titlu apărut în colecția Istorie. Humanitas la Humanitas

Id: #202447

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„Nici un artist nu este artist tot timpul, pe întreg parcursul celor douăzeci şi patru de ore ale existenţei sale zilnice; tot ceea ce este esenţial, tot ceea ce este durabil în reuşitele sale se înfăptuieşte în rarele momente de inspiraţie. Nici istoria, pe care o admirăm ca pe cea mai mare poetă, cea mai mare artistă a tuturor timpurilor, nu este în permanenţă creatoare. Şi în acest «tainic atelier al lui Dumnezeu», cum o numeşte Goethe cu veneraţie, se petrec nespus de multe lucruri oarecare, banale, cotidiene. Însă uneori, aşa cum în vârful paratrăsnetului se concentrează electricitatea întregii atmosfere, aşa se adună, în cel mai restrâns interval de timp, o neînchipuită bogăţie de întâmplări. Astfel de ore dramatice, în care o hotărâre ce va înfrunta timpul este comprimată într-o singură zi din calendar, într-o singură oră şi adesea într-o singură clipă, încerc să evoc aici. Le-am numit aşa deoarece, luminoase şi statornice ca aştrii, depăşesc în strălucire noaptea efemeră.” (Stefan ZWEIG)

extinde
 

Detalii produs

Autor: Stefan Zweig

Traducător: I.M. Ştefan

Data apariției: 2013

Titlu original: Sternstunden der Menschheit

ISBN: 978-973-50-3985-1

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 220

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: Cultură

Stefan Zweig
Stefan Zweig
Autor

Născut în familia unui industriaș înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) şi-a făcut...

vezi autor