Fraier de Bucureşti (Top 10+)

"(...) nu e nevoie de mult timp pentru ca ritmul alert al acestor miniaturi narative sa ne captiveze, iar vocea care le rosteste stie sa presare deasupra lor exact atitea „ingrediente” – sare, piper si alte mirodenii compozitionale si stilistice – incit din cele citeva zeci de rinduri ale fiecarei piese sa iasa cite o minunatie de „scena de viata”, din acelea pe care marea literatura ni le ofera spre a ne ajuta sa intelegem sensurile cele mai profunde ale existentei noastre.
Incintatoare, de un comic adesea debordant, de multe ori induiosatoare, intotdeauna tusante intr-un fel ori intr-altul, cind si cind de-a dreptul tulburatoare, micile proze ale lui Florin Iaru asta sint: literatura mare..."

"„Fraierul de Bucuresti” sint eu, evident. Daca te-ai uitat cu atentie, eu nu cistig nimic la sfirsitul cartii. Tot ce primesc pierd de la un cap la altul. Eu sint fraierul, cel care nu depune armele, dar pierde tot ce are in razboiul asta care e existenta de zi cu zi. Poate ca eu nu stiu sa ma adaptez. Si poate ca asta este, in general, portretul robot al bucuresteanului adevarat. Fiindca bucurestenii sint lenesi, vorbareti, lasa-ma sa te las, si au un soi de amor ghebos pentru partea frumoasa a orasului, pe care nu o pot salva in niciun fel. Sint niste fraieri, in general. "
[…] Eu, ca sa-l contrazic pe Huxley, zic asa: cuvintele care fac amintirile sint pe masura celor care le povestesc.

"Pentru Iaru, orasul incepe pe vremea Pobedelor, automobilele rusesti pentru stabii vremii, si vine de curge pina azi. Din povestile astea a scos o carte cu care, nu spun vorba mare, a dat lovitura. Nu-ti vine sa te desparti de ea si, cind vezi ca se apropie de sfirsit, o mai lasi, fiindca nu vrei sa se termine. Fraierul de Bucuresti e o categorie suprasociala, chiar daca, de cele mai multe ori, face parte din clasa de mijloc: baiat inteligent, tare la opinii, are prieteni, are gagici si, cu toate ca e doldora de idei si munceste pe brinci, traieste de azi pe miine.
Din povestile astea scrise dintr-o rasuflare vezi cum creste Bucurestiul cu toate ale lui, cum se schimba vremurile si cum fraierul, care-i si optimist nevindecabil, e tot mai bogat pe dinauntru, fiindca stie sa se bucure din te miri ce, altfel tot pagubos ramine."

"Citind Fraier de Bucuresti, ai impresia ca Iaru are o viata misto. Imaginea din povestirile astea e a intelectualului simpatic, boem, mereu fara bani dar care cumpara Courvoisier prietenilor la Capsa, mereu indragostit, care face sex pe unde apuca si care se duce pe nepusa masa cu gasca la vreun prieten acasa, la ceas de noapte si cu un vin. Amintirile iau intotdeauna haine de imprumut, hainele imparatului care se plimba gol prin cetate. Sau, atunci cind nu e neaparat frumoasa, viata lui e interesanta, palpitanta, plina de neprevazut. De fapt, aici e ochiul scriitorului care transfigureaza, transforma, se joaca. E muzica Bucurestiului si nu numai in paginile astea, un freamat pe care poetul il traieste cu fiecare por, traind intr-un oras personal, doar al lui. Sint bucati de viata adevarata, cu emotii intense, condensate la maxim. Adunate aici, povestirile capata alt sens, ca piese ale unui puzzle care abia acum se leaga. Pina la urma, e puzzle-ul ludic al vietii lui Iaru care, histrionic, provoaca neintrerupt cititorul."

"Citite in logica lor narativa, textele fraierului de Bucuresti cresc din ceea ce un autobiograf inspirat din alt secol numea rechemare; intimplarile cu scriitori, care alcatuiesc aproape in intregime sumarul cartii, nu sint simple evocari sau aduceriaminte, pentru ca nu portretul si „adevarul” din memorie conteaza aici, in primul rind, ci fluxul afectiv care uneste naratorul cu „personajul” sau, felul cum se constituie o paradigma literara si de sensibilitate intrucit, iata, protagonistii prozelor sint, cu doua exceptii, scriitori ai generatiei ’80: in aceasta dimensiune, Fraier de Bucuresti intereseaza nu doar pe cititorul poeziei lui Florin Iaru, ci si pe istoricul literar preocupat de modul cum s-a construit, dinlauntru, o generatie care a marcat in chip decisiv literatura noastra contemporana."

"Florin Iaru construieste, din situatii si farime de existenta, un personaj tipic miscindu-se intr-un mediu specific si intr-o lume vazuta printr-o filozofie de viata: a bucuresteanului. Sub semnul lui Caragiale (tatal, nu fiul), Bucuresteanul este flecar si neserios, intreprinzator si logoreic, ironic si sentimental. E un tip solar, plin de probleme, dar nu si inacrit de ele. Se explica astfel de ce cursorul scriitorului „optzecist“ se deplaseaza spre tineretea protagonistului (si mai inapoi, spre adolescenta si, in citeva rinduri, copilarie), ocolind cu grija zonele delicate ale batrinetilor, bolilor si agoniei, mortii. Aceasta carte de adevarata proza, Fraier de Bucuresti, incinta si straluceste."

"Fraier de Bucuresti e unul dintre cele mai simpatice volume citite in ultima vreme. Bucatile mici de text din care e facut se desfac precum foile unei cepe zdravene. Iaru construieste o lume in care tineretea, iubirile, prieteniile, istoria, orasul, literatura se contamineaza unele pe altele. E tonic, nonsalant si atit de vital. Si, cind ajungi la sfirsitul cartii, iti dai seama ca ai mai fi putut sa-l urmezi mult si bine in aventurile sale pe acest personaj."

"Verva si tandretea strins impletite in versurile lui Florin Iaru se regasesc intacte in prozele scurte – foarte scurte! – pe care poetul a inceput sa le scrie de aproape un deceniu (din 2004, mai exact). Memorialistic in mare parte din Povestirile din Bucuresti (care pot fi citite in aceasta carte), fantazind liber in Povestile neterminate (publicate deocamdata doar in foileton, in revista 24 FUN, din 2009 incoace), el isi deapana istorioarele parca grabit, parca nepasator, de parca nici n-ar fi mare lucru de spus, doar nu sint decit scene marunte, decupate din fluxul cotidian. Da!, dar nu e nevoie de mult timp pentru ca ritmul alert al acestor miniaturi narative sa ne captiveze, iar vocea care le rosteste stie sa presare deasupra lor exact atitea «ingrediente» – sare, piper si alte mirodenii compozitionale si stilistice – incit din cele citeva zeci de rinduri ale fiecarei piese sa iasa cite o minunatie de «scena de viata», din acelea pe care marea literatura ni le ofera spre a ne ajuta sa intelegem sensurile cele mai profunde ale existentei noastre. Incintatoare, de un comic adesea debordant, de multe ori induiosatoare, intotdeauna tusante intr-un fel ori intr-altul, cind si cind de-a dreptul tulburatoare, micile proze ale lui Florin Iaru asta sint: literatura mare...” 

„Pentru Iaru, oraşul începe pe vremea Pobedelor, automobilele ruseşti pentru ştabii vremii, şi vine de curge pînă azi. Din poveştile astea a scos o carte cu care, nu spun vorbă mare, a dat lovitura. Nu-ţi vine să te desparţi de ea şi, cînd vezi că se apropie de sfîrşit, o mai laşi, fiindcă nu vrei să se termine.”