TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Demonul amiezii HU-ANS-DAOAAD-14-N-001
Vezi
galerie

Demonul amiezii

de Andrew Solomon

Id: #232275

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
O anatomie a depresiei. Ediția a III-a, adăugită
 

Descriere produs

Volum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului

 

Prezenta ediţie cuprinde un nou capitol (XIII: „De atunci…”), scris de autor în anul 2015, în care abordează, în termeni deopotrivă personali, culturali şi ştiinţifici, cele mai recente cercetări şi tratamente din domeniul maladiilor mintale, accentuând anumite subiecte precum antidepresivele, sinuciderea, depresia în cazul gravidelor şi al lăuzelor etc.

 

„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină şi din mici străluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu ştiam atunci – a trebuit să-i citesc cartea ca să aflu – că aveam în faţă un om care încercase de toate, căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supravieţuise Africii negre şi pustiurilor de gheaţă de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor şi toate nuanţele suferinţei umane, care-şi dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simţurile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cărţile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile minţii... Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul şi istoricul depresiei sunt comprehensiv presărate de-a lungul întregii scrieri, dar fără-ndoială că aspectul cărţii care rămâne cel mai puternic în amintire este cel de autobiografie spirituală a autorului, povestea vieţii lui întreţesute indiscernabil cu tema depresiei. Această privire retrospectivă asupra vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la Premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment.” — MIRCEA CĂRTĂRESCU

extinde
 

Detalii produs

Autor: Andrew Solomon

Traducător: Dana-Ligia Ilin

Prefaţator: Mircea Cărtărescu

Data apariției: ianuarie 2021

Titlu original: The Noonday Demon: An Anatomy of Depression

ISBN: 978-973-50-7270-4

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 624

Limbă: Română

Dimensiuni: 15x22,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: depresie, conflict, emoții

 

Din blogul Cartepedia

Sonia Wincentowicz Sonia Wincentowicz

,,Andrew Solomon forează cu blândeţe, calm şi căldură cele mai întunecoase aspecte ale minţii omeneşti. Volumul său se ocupă de un studiu excelent al depresiei, al anxietăţii şi al melancoliei, într-un......“

citește mai mult
Vlad Zver Vlad Zver

,,Poate că dacă Sisif și-ar fi terminat vreodată munca, și-ar fi primit plata pentru orele suplimentare prestate de-a lungul mileniilor și și-ar fi folosit purcoiul de bani să pribegească prin lume, ar......“

citește mai mult
Cartepedia Cartepedia

,,Acedia, sau demonul amiezii, era cel care îi făcea pe călugării creștini să se îndoiască, să se scîrbescă de rugăciune, să dorescă să iasă din chilie. Era demonul plictiselii și deznădejdii, cel care......“

citește mai mult
 

Opinii editoriale

„O călătorie de o sinceritate sfâşietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc.”

Daniel Goleman

„Demonul amiezii explorează, cu imagini grăitoare şi până în străfunduri, fenomenul melancoliei şi al spaimei. E o mărturie cuprinzătoare, în toate sensurile – personal, ştiinţific, istoric şi politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalităţilor de manifestare şi a tratamentului necesar. O lucrare importantă care vorbeşte despre suferinţă, dar şi – chiar într-o mai mare măsură – despre speranţă.”

Kay Redfield Jamison, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine

„O imagine caleidoscopică şi fascinantă a depresiei.”

JAMES DEWEY WATSON, Premiul Nobel pentru medicină, descoperitorul ADN-ului

„Puţine cărţi sunt atât de puternice, de polemice şi, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasică a epocii noastre, un text esenţial pentru o generaţie bântuitã de depresie.”

Mail on Sunday

„O carte fascinantă şi empatică... Captivantă, de largă respiraţie, lipsită de prejudecăţi, utilă, o mărturie a forţei de care poate da dovadă mintea omenească în confruntarea cu provocările cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o rază de speranţă.”

ERICA WAGNER, The Times
Andrew Solomon
Andrew Solomon
Autor

Născut la 30 octombrie 1963, este un scriitor pe politică, cultură și psihologie...

vezi autor
Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu
Prefaţator

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultate...

vezi autor