Suflet tatuat

„Am pierdut totul în viaţă, în afara accentului”, spune adesea Raluca Sterian-Nathan. Accentul e românesc: autoarea s-a născut la Bucureşti, într-o familie de artişti şi intelectuali; în 1964 pleacă în Franţa, unde îl va întâlni pe Jean-Jacques Nathan, marea ei dragoste, nepotul celebrului editor de manuale şcolare. Dar mai devreme, în România, Raluca Sterian şi familia ei au cunoscut persecuţiile politice – deopotrivă naziste şi staliniste.

În ciuda foametei, a fricii, a însingurării venite odată cu instaurarea regimului comunist, Ralucăi i-a placut întotdeauna să râdă, să joace teatru, să iubească. Se căsătoreşte pentru prima oară la şaisprezece ani. Are aventuri amoroase zbuciumate. Ca să poată intra la Institutul de Teatru, e obligată să-şi „purifice" originea burgheză: timp de un an, trebuie să lucreze într-o uzină şi să suporte numeroase îndoctrinări. E preţul cu care poate juca după aceea în Mutter Courage de Brecht la Teatrul Naţional din Iaşi; la acelaşi teatru, reuşeşte să scape de două tentative de otrăvire din partea rivalelor sale...

Mai târziu, cunoaşte interogatoriile Securităţii, inclusiv tortura.
Şi totuşi, povestea vieţii Ralucăi Sterian-Nathan nu e tristă. Pe lângă o intuiţie care o face uneori să vadă, pur şi simplu, viitorul, marile calităţi ale autoarei, intrinseci firii ei, sunt umorul şi optimismul. Umorul face haz de disperare, iar optimismul învinge un destin potrivnic. Amintirile Ralucăi Sterian-Nathan devin astfel o lecţie de speranţă.

Nu poţi fi decât admirativ şi respectuos în faţa cuiva care a ieşit intact, în pofida vijeliilor şi furtunilor, dintr-o existenţă tumultuoasă, care atât în faţa triumfului, cât şi a dezastrului a ştiut să rămână ea însăşi (Rudyard Kipling e poetul ei preferat). Dacă prima parte a cărţii este adesea încrustată cu tristeţe şi disperare, partea a doua este relatarea unei izbăviri, a unei reuşite şi deznodământul unei minunate poveşti de dragoste.” (Samuel PISAR)