În definitiv...

„Nu poți fi scriitor dacă nu scrii tot timpul. N-aș zice că e un viciu, fiindcă viciile te dărîmă, te distrug. A scrie devine un obicei necesar supraviețuirii, așa cum am spus. Fără scris te pierzi, te rătăcești, sînt ani de cînd nu fac decît asta, să scriu, și sînt conștient că asta mă ține-n viață. Nu glumesc.” (Ion Vianu)

„Îmi este cu mult mai greu să justific în fața cititorului invitația pe care i-am făcut-o lui Ion Vianu de a purta un dialog. Uneori, lucrurile au un sens al lor care-ți scapă. Aș putea înșira o mulțime de argumente tari, în virtutea cărora am văzut necesitatea acestei cărți, dar îmi dau seama că ar fi doar un discurs gol, chiar dacă întemeiat... Ion Vianu îmi făcuse din nou onoarea de a-mi prilejui un dialog cu unul dintre cei din urmă descendenți ai unei aristocrații veritabile, din alte vremuri, o aristocrație care nu ține cont de culoarea sîngelui, ci de valorile pe care și bunicii, și părinții mei mi le-au dat și pe care, fără îndoială, și Ion Vianu le-a dat mai departe copiilor și nepoților săi. Înnobilată de contactul cu Ion Vianu, am speranța că și alții se vor simți înnobilați citind această carte.” (Ioana Scoruș)