Un ţărm prea îndepărtat. Seducţia frontierelor, frontierele seducţiei

Noul studiu de literatură comparată al Corinei Ciocârlie ne atrage prin „alertetea și precizia unei expuneri de superioară factură eseistică”, după cum spunea criticul literar Gabriel Dimisianu, dar ne și cucerește prin erudiție și demonstrații ingenioase.

Că orice linie arbitrară, frontieră există pentru a fi respectată de unii și transgresată de alții. Frontieră e cînd barieră, cînd punct de trecere – și deci presupune, din partea oricui evoluează în vecinătatea ei, cînd adaptare/repliere, cînd răzvrătire/desprindere. Cele două moduri de a gîndi limita induc inevitabil două moduri de a călători, precum și două moduri de a privi obiectul dorinței. Chemarea cunoscutului sau a necunoscutului? Rotire în cerc sau fugă perpetuă? Odisee sau Bildungs-român? Penelopa sau Calipso? Eros sau seducție?

Eseul de față propune o dublă incursiune – erotică și exotică – pe linia de hotar, în compania unor autori români (Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu, Mircea Eliade, Ștefan Bănulescu) distribuiți pe o scenă românescă mai largă, central-europeană sau balcanică (incluzindu-i, printre alții, pe Danilo Kiš, Ismail Kadare, Ivo Andrić, Milan Kundera, Peter Esterházy, Constantin P. Kavafis ori Jaroslav Hašek). Mai devreme sau mai tîrziu, eroii lor redescoperă, pe cont propriu, un adevăr vechi de cînd lumea: dacă seducție nu e, nimic nu e!