Limba și literatura română în școala primară
de Alina Pamfil
Titlu apărut în colecția Art Educaţional la Art
Descriere produs
Prezentul volum este primul din seria inovatoare a unei cercetări coerente și substanțiale, dedicate celor trei trepte de școlaritate (primar, gimnazial și liceal), serie continuată cu Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, cu Didactica literaturii. Reorientări, dar și cu Studiul limbii și literaturii române în secolul XX. Paradigme didactice.
În contextul dinamicii actuale a școlii românești, studiul Alinei Pamfil desfășoară un demers extrem de important, care își propune, pe de o parte, interogarea modelelor canonice și, pe de altă parte, reflecția asupra practicilor școlare curente. Perspectivele propuse de reputata didacticiană au rolul de a deschide disciplina înspre orientările contemporane ale studiului maternei și de a reconfigura didactica primarelor, oferindu-i acele atribute care i-au lipsit în ultimele decenii: deschidere, dinamism și plasticitate. În acest fel, studiul devine o invitație adresată cititorilor (studenți, învățători, institutori, didacticieni) de a prelungi reflecția și de a continua remodelarea creativă a strategiilor didactice, știut fiind că performanța școlarilor depinde semnificativ de calitatea didactică a orei de limba română.
Detalii produs
Autor: Alina Pamfil
ISBN: 978-606-710-419-6
Copertă: Hardcover
Număr pagini: 380
Limbă: Română
Dimensiuni: 17x24,5 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Art
Teme: curiozitate, şcoală