Consilierul de lectură nr. 1 /2017

La ce bun scrisul de mână? - Ioana Nanu

O dezbatere interesantă are loc în țările Europei – mai e sau nu cazul să scriem de mână? Mai e sau nu cazul, pe cale de consecință, să‑i învățăm aceasta pe copii? În unele ţări, scrisul de mână începe să devină o „modă învechită”. Din toamna aceasta, în Finlanda elevii au renunţat la scrisul de mână în favoarea celui la calculator, dezvoltându‑și abilităţile de tastare. În școala unde predau, o școală americană, deja de mult timp nu de mai scrie cursiv (italic, nu cu litere ca de tipar). Dificultatea americanului de a citi scrisul de mână, dificultate de care vorbesc zilnic elevii mei, care nu pot descifra ceea ce scriu pe tablă, este minunat ilustrată de o scenă din din filmul Cardboard Boxer (2016): un om al străzii găsește alinare în citirea unui jurnal găsit la gunoi, pe jumătate ars, pe care, însă, nu‑l poate descifra, fiind scris de mână. Plecând de la astfel de reflecții, am conceput o unitate la clasa a VI‑a în care am studiat forme de scris electronic (sms, mms, e‑mail) și de mână (jurnal personal, scrisoare oficială și familială). Mă voi opri asupra scrisorii familiale. Am citit modele de scrisori trimise copiilor lor de părinți celebri: Alexandru Vlahuță, Gabriel Liiceanu, Charlie Chaplin, Anne Sexton, Edgar Rice Burroughs, J.R.R. Tolkien, Kurt Vonnegut, Mark Twain, Scott Fitzgerald (pe toate le aflați în formă electronică pe internet).