Ultima boemă bucureșteană (1964-1976)

De ce a reapărut boema bucureșteană în 1964? Motivul prin­cipal l-a constituit amnistierea deținuților politici, sute de mii, care reprezentau în sânul poporului român de atunci o masă ca de minereu aurifer îmbogățit față de restul populației, mai adaptată la socialism, cu credința mai puțin antrenată, în libertatea iluzorie „de afară“. Nici nu se punea prea insistent problema caracterului ambiguu al libertății, toți românii știau că-n pușcărie e mai rău decât „acasă“, oricât de rău ar fi fost „acasă“. Printre zecile de mii de deținuți politici eliberați în București erau câteva mii de intelectuali și artiști remarcabili, poeți, foști profesori universitari, foști ziariști faimoși, care, vrând-nevrând, au devenit boemi, siliți să locuiască în mici ca­mere mansardate sau în subsoluri în care altădată își duseseră zilele poate chiar servitorii lor. Ciudat este faptul că preferau trei metri pătrați pe strada Brezoianu la subsol unei garsoniere de 18 metri pătrați, cu duș și bucătărie, în Balta Albă, unde se simțeau, printre foștii copii de foști țărani semiurbanizați, ca în­tr-un ghetou siberian.