Nu sunt eu

"O zi caldă, din anotimpul cireşelor. Lumina era frumoasă, deşi cerul era acoperit. Un pic.

În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat.

În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.

În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit şi m-am sprijinit de braţul oferit de un tânăr binevoitor:

– Vă pot ajuta, doamnă? m-a întrebat politicos şi zâmbitor.

A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce.

În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită.

În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti. În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos." - Maia Morgenstern

„Să ştii, măicuţa mea, că port icoana ta / Oriunde şi oricând, o port cu mine-n gând!”

Cântă Dan Spătaru la radio.

- Închide-l! strigă mama. Închide imediat radioul! Dusea, închide acum radioul!

- De ce?

- O să plângă! O să plângă iarăşi! O să facă febră!

- Nu! Nu mai plâng! Sunt mare de-acum. Am cinci ani. Nu închide radioul! Vreau să ascult cântecul!

Nu puteam să ascult cântecul fără să plâng. Radioul a fost stins. Degeaba! Prin ferestrele deschise către o primăvară promisă, încă neîmplinită, se revărsau acordurile cântecului transmis de la difuzorul (poate tranzistorul) vecinilor.

„Aş vrea să mă mai cerţi, aş vrea să mă mai ierţi / şi mângâierea ta...” Plâng. Acum.

„Şi să mai ştii că-ţi mulţumesc, măicuţa mea!”

Poate că nu vom deveni toate mame. Poate că nu o să fim totdeauna mamele acelea perfecte, aşa cum se aşteaptă de la noi. Dar, cu siguranţă, suntem şi vom rămâne fiicele mamelor noastre. Perfecte! Pentru mamele noastre!“ - Maia Morgenstern