Brâncuși împotriva Statelor Unite

„Acum, pentru acest Proces resuscitat, procesul intentat de Brâncuşi, întrebarea care se pune se referă la definiţia operei de artă ce perturbă un sistem de valori repertoriate; acea operă care afirma şi adopta o estetică total inedită. Recitind textul de astăzi, primul impuls ar fi să i catalogăm drept ignoranţi, incompetenţi pe toţi acei actori sociali chemaţi să depună mărturie. Dar ar fi o atitudine simplistă şi arogantă, căci Procesul Brâncuşi chestionează şi uimirea faţă de ceea ce nu este considerat de la început a fi artă, dificultatea de a se confrunta cu apariţia necunoscutului, cu enigma propusă de artistul de geniu. Cum să integrăm responsabil, şi nu doar servil, faţă de modernitate ceea ce apare şi derutează la un moment dat? Cum să ne definim şi să facem selecţii?“

„Specific lui Brâncuşi este faptul că visează o utopie imposibil de realizat, pe care o... realizează. Asociază în materie, în acelaşi timp, reprezentarea şi esenţa reprezentării şi le înscrie pe vecie în bronz. Iar ceea ce este extraordinar, în sensul propriu al termenului, este că această operă continuă să reverbereze. În cazul meu, mi a permis să spun poveşti. Descopăr, ca orice alt parizian iubitor de artă, o retrospectivă la Beaubourg: descopăr operele, apoi cumpăr cartea. Fac o piesă de teatru, iar apoi mă pun în mişcare pentru a merge în România şi pentru a face ca limba maternă a lui Brâncuşi să preia acest proces.“