TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Geniul economic AL-SYN-GENIUE-14-N-001
Vezi
galerie

Geniul economic

de Sylvia Nasar

Id: #234766

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Extraordinara poveste a geniilor care au fondat economia modernă
 

Descriere produs

O istorie a gândirii economice moderne şi o colecţie de biografii atent reconstituite ale celor mai de seamă teoreticieni ai acestui domeniu: Marx şi Schumpeter, Keynes şi Hayek, Irving Fisher şi Milton Friedman, Paul Samuelson şi Amartya Sen etc. Printre problemele abordate se află şi următoarele: Este oare sărăcia o calamitate inevitabilă pentru majoritatea oamenilor? Este preferabilă planificarea economiei sau eliberarea acesteia de orice restricţii, cu riscul generării nedreptăţii? Cum pot fi evitate crizele economice, foametea, războaiele? Cine ar trebui să decidă sensul activităţii economice? Care este cea mai potrivită soluţie pentru bunăstarea tuturor naţiunilor?


Cartea analizează în detaliu contextul social, politic şi economic în care au trăit gânditorii amintiţi, conturând o perspectivă mai largă pentru discutarea teoriilor economice ale acestora. De pildă, sunt tratate pe larg situaţia socio-economică a Angliei industriale şi a Austriei din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi consecinţele celor două războaie mondiale asupra ţărilor implicate în aceste conflicte. Sunt analizate cauzele economice ale foametei, sărăciei şi conflictelor armate, valenţele planificării economice, ale redistribuirii, dar şi ale liberalizării pieţei, precum şi punctele tari şi cele slabe ale principalelor teorii economice formulate începând cu secolul al XIX-lea: socialismul/comunismul şi liberalismul.


De asemenea, autoarea acestei istorii a economiei descrie pe larg şi apariţia primelor think-tank-uri şi a principalelor instituţii economice moderne (cum ar fi Rezerva Federală în SUA), pledând în general pentru importanţa adoptării deciziilor economice pe baze raţionale, prin teoretizări şi experimente, prin analizarea crizelor şi a fenomenelor extreme (inflaţie, deflaţie, sărăcie, foamete, faliment) şi prin consultarea unui grup cât mai mare de experţi în diferite domenii (sociologie, economie, politică, educaţie, cultură, servicii medicale etc.)


Lucrarea conţine şi 35 de fotografii, conţinând în special portretele gânditorilor analizaţi: Jane Austen, Charles Dickens, Henry Mayhew, Friedrich Engels, Karl Marx, Alfred Marshall, Mary Paley, Beatrice Potter/Webb, Joseph Chamberlain, Sydney Webb, Winston Churchill, Irving Fischer, Joseph Schumpeter, Friedrich von Hayek, John Maynard Keynes, Joan Robinson, Richard Kahn, Milton Friedman, Paul Anthony Samuleson, Amartya Sen.


După succesul obţinut cu O minte sclipitoare (A Beautiful Mind, 1998), Sylvia Nasar continuă seria de restituiri biografice recompunând viaţa şi epoca în care au gândit şi activat părinţii teoriilor economice care ne influenţează încă destinul.


Geniul economic este o veritabilă epopee a gândirii economice moderne, pledând pentru analizarea crizelor şi a conflictelor economice în contextul mai larg care le generează şi exprimând convingerea autoarei, Slylvia Nasar, în puterea oamenilor de a-şi determina singuri destinul economic.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Sylvia Nasar

Traducător: Paul Mihalache

Data apariției: 2014

Titlu original: Grand Pursuit: A History of Economic Genius

ISBN: 978-606-587-180-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 496

Limbă: Română

Dimensiuni: 16,5x23,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: All

Teme: curiozitate, Cultură

 

Loc în topurile Cartepedia