Ziua a opta

Dan Andrei Rareș
Dan Andrei Rareș 03 Iunie, 2014
110

Într-un orăşel minier din Midwest, orăşelul fără nume şi fără culoare, doctorul ia cuvântul, la momentul intrării în secolul XX. Dumnezeu, declară el, a creat lumea în şase zile, apoi s-a odihnit, dar procesul nu s-a oprit acolo. Printre noi umblă, fără să o ştie nici ei, oamenii celei de-a opta zi.

Pentru familia Ashley urma un an greu. John avea să fie acuzat de crimă, iernile aveau să fie din ce în ce mai lungi. După evadarea lui nimic nu avea să mai fie niciodată la fel, noroc cu oamenii ceilalţi, care trăiesc în munţi şi cu care nu vorbeşte, nimeni, niciodată. Ei sunt printre ultimii care mai cred în sfinţi, ultimii care au mai avut răbdare să aştepte.

E bine că John e bine, a ajuns până în Chile, e trist că e departe, nu e drept, dar şi acolo aveau nevoie de el. Şi ce bine că, după moarte, urmează trecutul.

Un final ambiguu, la care nu ştii dacă eşti trist sau dacă ai învăţat ceva. E bine totuşi de ştiut că, măcar în cărţi, mai există oameni ca John Ashley.

Ziua a opta
Ziua a opta
Thornton Wilder
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram