Zidul, Jean Paul Sartre

Ana Popescu
Ana Popescu 30 Iulie, 2014
149

Cu Jean Paul Sarte am făcut “cunoştinţă” în Greaţa, acea scriere splendidă şi tristă. Aici am descoperit la Sartre faimoasele idei existenţialiste. În Zidul, scriitorul s-a inspirat din experienţele sale, fiind voluntar în Războiul Civil din Spania. Avem cinci nuvele: Zidul, Camera, Erostrat, Intimitate şi Copilăria unui stăpân. În fiecare dintre acestea ni se dezvăluie alegeri proaste ale personajelor, sentimente puternice de angoasă, probleme existenţiale şi mai mult decât orice, ni se înfăţişează omul decăzut, fiinţa bătută de soartă. Această carte nu îţi oferă cheia către o noapte mai suportabilă, dimpotrivă, îţi trezeşte demonii şi te constrânge să îţi pui întrebarea, poate absurdă: cât poate suporta un om? Suntem puşi în faţa unor oameni aflaţi la limita umanităţii, în faţa celor ce se luptă pentru supravieţuire, ştiind cu certitudine că vor muri. Sunt oameni care au ajuns să privească viaţa ca o umbră a ceea ce ar fi putut să fie, au impresia că vor să denatureze eternitatea, dar ajung să nu înţeleagă nimic din ea.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram