Cu Gellu Naum trebuie să faci cunoştinţă mai devreme sau mai târziu – prin poeme, cărţi pentru copii, teatru – nu are importanţă. Nu va dura mult până îţi vei dea seama că ţi-a făcut ceva, căci te simţi altfel, ai impresia că ţi-a dat ceva ce, de acum, nu poţi ignora. Suprarealismul său este, categoric, de primă mână, iar Zenobia vine să confirme acest lucru. Mai mult poem decât roman, cartea îţi vorbeşte despre iubire, feminitate, vis şi moarte într-un stil pe care nu-l poţi asemăna cu nimic altceva din literatura română. Are dozajul perfect de melancolie, sensibilitate şi subtilitate, astfel încât să se strecoare în odăi sufleteşti umede şi ruginite, să le înmoaie şi să le încălzească.