Fericiți cei nefericiți și cei care n-au cunoscut fericirea, poate ar fi trebuit să spună autoarea. Fiindcă n-au pe ce să fie invidioși, fiindcă nu cunosc mai bine. Personajele romanului par să-și târască viețile mai departe fără un anumit scop. Inițial, crezusem că-i o carte despre dragoste și despre cupluri care se iubesc chiar dacă se ceartă. Dar, încet-încet, începi să vezi singurătatea și dezolarea personajelor în fața rutinei și nebuniei și bolii și morții, ca niște copii care s-au trezit prea repede în lumea reală și abia ce și-au dat seama că nu există Moș Crăciun. Par pierduți, dar se descurcă cum pot. Este o carte extraordinară, fiindcă te face părtaș la atâta intimitate, încât, rând pe rând, ai impresia că-i cunoști fiecare dintre personaje, de unele chiar ai să te îndrăgostești, dar asupra nici unuia nu vei zăbovi prea mult, fiindcă capitolele scurte nu permit un atașament prea durabil. De la unul la altul și de la una la alta, „singura care contează e următoarea“. Poate că doar atât de puțină cunoștere adevărată a celuilalt poți să suporți înainte să fie prea mult, poate că e nevoie de ochelari de protecție înainte de a privi prea adânc într-o altă ființă.
