În continuă luptă cu forma, Gombrowicz scrie jurnal și se intreabă ce rost are  “să-ți vorbești ție astfel încât să te audă alții”. Scrise in exilul  argentinian în care și-a petrecut mare parte din viață, însemnările sale nu se constituie în jurnalul  clasic al unui scriitor. Ele reprezintă un joc de maști   care problematizează cultura europeană , de care il desparte Atlanticul și impactul demolator al Celui De-Al Doilea Război Mondial,  dar al cărei moștenitor autentic este. Mânată tot timpul de o luciditate dizolvantă, cartea sa este un alt  tratat de descompunere din perspectiva revelatoare pe care ți-o dă periferia.