Despre conceptul de Wabi-Sabi am aflat prima dată prin intermediul romanului Wabi-Sabi al scriitorului portughez Francesc Miralles. Încă de atunci am înțeles că este vorba despre un fel de a vedea lucrurile, tipic extrem-oriental, ce se definește prin elogiul adus imperfecțiunii, efemerității, și a tot ceea ce este schimbător în lume, de la fenomenele cosmice la micile detalii din viața de zi cu zi. 

Citind cartea lui Leonard Koren, am descoperit că Wabi-Sabi este ceva mai mult decât un mod de a te raporta la lucruri, este chiar un mod de viață, un mod de a înțelege lumea în ansamblu și de a te adapta mai ușor la schimbările iminente. De asemenea am fost plăcut surprins să aflu că acest concept are o istorie veche de câteva sute de ani, că inițial se aplica strict la arta ceaiului, că ușor, ușor a reușit să fie îmbrățișat în toate domeniile de interes ale vieții de zi cu zi din Japonia și faptul că astăzi este un concept foarte apreciat în toate formele de artă, în cultură, și chiar în design. De asemenea am înțeles că Wabi-Sabi vizează și o serie de valori spirituale, ce pot fi reduse la ideea că adevărata măreție nu vine decât din modestie; că el poate fi înțeles și ca un sistem moral, bazat pe înlăturarea a tot ceea ce este de prisos în viață, pe concentrarea asupra esențialului și pe ignorarea oricărei forme de ierarhie, nu în sensul unei viziuni anarhiste ci în sensul unei egalități generale. 

De bună seamă că Wabi-Sabi, fiind un concept specific japonez, nu poate fi pe deplin înțeles de către europeni. Dar cred că nu ar strica să reflecteze și aceștia asupra valorilor propuse de acest concept și chiar să împrumute măcar o parte dintre acestea.