În acest nou volum de versuri poetul Andrei Mocuța nu face altceva decât să se joace: de-a contemporanul lui Dali și a lui Gaudi, de-a veteranul de război, de-a filosoful, de-a amantul, de-a eternul îndrăgostit, de-a înțeleptul, de-a poetul perfect. Și, mai ales, de-a poetul total, care este în stare să atace și să cucerească orice gen de poezie: cu rimă sau în vers alb, de esență tare, de largi dimensiuni, cu metaforă sau fără, de dragoste, erotică, eroică, mitică, mistică, religioasă, abordând în câteva rânduri și poemul grafic.
Și foarte bine face că se joacă. Prin gestul lui arată că poți foarte bine să fii un poet de talent și fără să te lași arestat de rigori estetice ce riscă să sugrume suflul mesajului poetic. Că important este mesajul pe care vrei să îl transmiți, starea pe care vrei să o induci, emoția pe care reușești poate să o produci, și nu forma, nu ambalajul.