S-a spus mai demult că America (a se citi Statele Unite ale Americii) ar fi țara tuturor posibilităților. Și în sens pozitiv s-a spus. Ulterior, această cunună a fost așezată țanțoș pe creștetul României, firește de către noi, românii. Dar nu în sens pozitiv, ci ironic. Și iată că acum, Igor Guzun, prin ceea ce scrie în cartea sa, vine și ne cam fură coroana, așezând-o, nu fără ironie, pe fruntea Moldovei sale dragi și iubite. Și ceea ce este și mai interesant, o face cu stil, și mai ales cu argumente. Cu stil, întrucât știe să atenueze dulcea-durere ce-l încearcă vorbind despre țara sa, bandajându-și discursul cu fâșii de melancolie și candoare, ba chiar dezinfectând cicatricile cu tinctură de umor  amar; și cu argumente, pentru că tot ce scrie el în cartea sa, este demn de acest râsu-plânsu ce atrage după sine titlul de țară a tuturor posibilităților.

Dincolo de acestea,  în Vinil, Igor Guzun ne face cunoștință cu Moldova, așa cum o știe și mai ales cum o simte el. Ne ajută să cunoaștem o lume pe care atât de tare ne dorim să o cucerim, fie și numai sentimental, dacă nu ne va ieși vreodată și „cucerirea politică”. Ne arată și diferențele, nu doar asemănările. Ne atrage atenția asupra faptului că și Moldova are o istorie culturală proprie, cu bune și rele, și că în anumite puncte s-ar putea să nu „se pupe” cu modul de viață al României. Ne cere, cu alte cuvinte, să avem răbdare cu Moldova sa, să o cunoaștem, să învățăm să o iubim și abia apoi să vrem să o cucerim.