Înainte, cu mult înainte, de acel Macondo pe care-l vom găsi în cartea Un veac de singurătate, a fost Macondo din Vijelia.
Trei oameni, o înmormântare. Înmormântare care trebuie dusă la bun sfârșit deși întreaga comunitate se opune. Ce corp, ce cadavru, a deranjat comunitatea pe vremea când încă nu era cadavru atât de tare încât să i se refuze înhumarea conform cerințelor creștinești?
Un copil, mama sa și un bătrân stau la capul unui sinucigaș cu misiunea de a-l îngropa creștinește. Sondând timid realismul magic pe care-l va exploata cu foarte mult talent ulterior, Marquez oferă cititorului un prim exemplu timid, nu foarte articulat, a ceea ce-l va face atât de iubit și, totodată de urât de cititori.