Romanul lui Paul Harding, căştigător al premiului Pulizer, este o continuă pendulare între trecut şi prezent şi între trecutul apropiat şi cel îndepărtat. Autorul se joacă cu trei generaţii de taţi şi fii oferind cu generozitate locul în lumina reflectoarelor când unuia, când altuia şi dându-le ocazia rară şi inedită de a tăcea. Cred că aceasta a fost pentru mine cea mai surprinzătoare idee a cărţii: aceea că poţi să taci cu tot atât de mult înţeles ca şi atunci când ai vorbi. Oamenii se întâlnesc de câteva ori în viaţă doar pentru a sta alături nespunându-şi nimic, familiile îşi împărtăşesc tăcând toate lucrurile pe care le au de spus, iar George Washington Crosby, pe patul de moarte nu mai poate spune nimic, autorul ajutându-l să-şi rememoreze viaţa cu măiestrie literară şi cu o densitate pe care puţini ar bănui-o la o carte de debut.