Viața te obligă

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 22 Decembrie, 2017
1969

Într-o zi ca orice zi, plimbându-mă prin librărie, cu privirea printre rafturi, am dat aparent întâmplător peste un album de fotografie, în care imaginile, desprinse toate din cotidianul nostru de tip bazar, erau însoțite de câteva cuvinte alese cu grijă spre a ridica moralul, spre a surprinde partea frumoasă a vieții, spre a zidi suflete frumoase. Numele autoarei, Teodora Maftei, spre rușinea mea, nu îmi era nicidecum cunoscut. Cu toate acestea am parcurs albumul cap-coadă, bucurându-mi privirea cu fiecare poză și hrănindu-mi sufletul cu fiecare cuvânt de duh.

Abia la final am aflat că Teodora Maftei a fost una dintre tinerele care au pierit în groaznicul incendiu din clubul Colectiv. Iar acest album, la care ea lucrase aproape 2 ani, în condițiile în care în tot acest timp ea supraviețuise mai multor operații pe creier, a apărut postum. Ce viață a avut și această tânără cu vocație de înger!...

Să ne bucurăm, așadar, de acest testament mai degrabă spiritual, venit din partea unui om ce a luptat cu moartea, bucurându-se de viață până în ultima clipă.

Viața te obligă. Nu renunța nici în ruptul capului!
Viața te obligă. Nu renunța nici în ruptul capului!
Teodora Maftei
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram