Pentru Ursula și familia ei din Poiana vulpii începutul de secol XX aduce doar necazuri și vești ciudate. Destinul fiecărui personaj e strâns legat de cele două războaie mondiale și de deciziile politice ale Marii Britanii. Însă Ursula are un atuu de partea ei. De la naștere și până în ultimul an al vieții sale, deciziile bune au fost mai puține decât cele proaste și tragediile și moartea nu au ocolit-o niciodată. Însă de fiecare dată destinul a știut să corecteze aceste decizii și a anulat-o pe ultima, cea care a dus către moartea ei sau a celor din jur.
Jucându-se cu timpul și cu senzația de déjà vu, Kate Atkinson oferă o cronică splendid scrisă  a începutului de secol XX și a implicațiilor politice în viața de zi cu zi a unei familii britanice de clasă medie. Personajul Ursula, în jurul căreia timpul se înfășoară pentru a o proteja, trăiește permanent  cu senzația că a mai trecut prin unele întâmplări cândva în trecut fără a ști când și, prin consecință, deseori se comportă bizar luând decizii nefirești pentru cei din jurul ei. Așa cum e decizia de a-l ucide pe Hitler în anii ’30 pentru că simte că în viitor Hitler va ucide Europa pe care o știe și pe fratele ei, Teddy.
Un roman deficil în construcție, și cu atât mai provocator, care pune cititorul în situația de a-și alege finalul preferat și destinul preferat al personajului central. Kate Atkinson oferă o mulțime de variante, diferite între ele, însă strâns legate prin mici amănunte care fac lectura delicioasă pentru cititorii atenți. Sfatul meu? Citiți cartea până la capăt și tot timpul să fiți atenți la anul și numele scrise la începutul capitolului. Povestea Ursulei e cu adevărat o poveste grozavă și romanul are câteva capitole care îți fac pielea de gâină și după care te rogi ca autoarea să reseteze destinul Ursulei pentru că e prea nedrept cu personajul de care te-ai atașat atât de mult.