Mihai Barbu şi-a câştigat un loc numai al lui în istorie atunci când a vândut cei 21500 km ai călătoriei pe care a facut-o in 2009, cu motocicleta Doyle, până în Mongolia şi înapoi. Cei 43 de cumpărători au primit fiecare o scrisoare şi o piatră chiar de parcela lor. Şi la sfârşit sunt sigur că fiecare regretă că nu a dat dublu sau triplu ca să îl trimită pe Mihai în jurul lumii, nu doar până în Asia.

Dincolo de originalitatea ideii sau de succesul pe care l-a avut iniţiativa în comunitatea moto, şi nu numai, cartea e chiar foarte bună. Poate cel mai frumos jurnal de călătorie românesc pe care l-am citit vreodată, o carte care înlocuieşte senzaţionalul cu fantasticul şi bravura cu asumarea. Mihai trăieşte de la o zi la alta, prin lumi din ce in ce mai străine, pe care le umple cum poate mai bine. Carte de aventuri şi album de fotografie, colecţie de emotii, prieteni şi situaţii ireale, se poate citi oricum şi va cuceri orice inimă, oricât de piatră ar fi.

Interogându-se singur cu privire la scopul adevărat al călătoriei sale, autorul neagă în repetate rânduri că ar şti răspunsul, pe care îl primeşte/primim, întrezăreşte/întrezărim: o dată sub forma de întrebare de la un ucrainean curios dacă "pentru suflet?" şi altă dată în filosofia de viaţă împărtăşită de un cuplu de motociclişti întâlniţi în Mongolia care afirmă că o călătorie se termină cu adevărat numai atunci când ajungând la răscrucea unde în dreapta e destinaţia ta şi la stânga e anunţat un lac, alegi prima variantă pentru că ai vazut destule lacuri.

Deşi am urmărit povestea live pe mongolia.ro şi am mai citit-o de câteva ori după, asta nu m-a oprit să mă bucur când am primit cartea cadou anul trecut.

Unul dintre cele mai tari lucruri legate de motociclism pe care le-am văzut/citit/trăit vreodată. Autorul ei e un personaj cu adevărat autentic.