Deși nu mi se întâmplă foarte des să văd filme realizate după anumite cărți, recent am vizionat ecranizarea din anul 2006 a romanului „Vălul pictat” (cu Naomi Watts și Edward Norton în rolurile principale). Recunosc, nu citisem cartea. Dar impactul pe care l-a avut filmul asupra mea, m-a determinat să o fac neîntârziat. Intriga poveștii din „Vălul pictat” poate părea oarecum „clasică”: o căsătorie înfăptuită în afara unor sentimente profunde reciproce, în care soția își găsește fericirea în brațele altui bărbat, soțul află, dar preferă divorțului civilizat o răzbunare lungă și dureroasă. Mai concret, doctorul bacteriolog Walter Fane, aflat împreună cu soția într-o misiune în China, când află că aceasta l-a trădat, o obligă să-l însoțească într-o zonă devastată de holeră, unde se oferise să meargă voluntar pentru  a încerca să oprească răspândirea fatalei maladii, supunând-o astfel unui imens risc de infestare.

În mod surprinzător, între carte și film există deosebiri substanțiale. Dacă varianta cinematografică pune accentul mai degrabă pe misiunea lui Walter și pe eforturile sale de a-și duce la bun sfârșit sarcina autoimpusă, lăsând cumva în plan secund raporturile sale cu soția sa, dimpotrivă, în carte, miza cade pe sondarea abisului psihologic în care se adâncește aceasta, aflată într-o perpetuă pendulare între remușcare și nevoia de a se ierta pe ea însăși pentru a putea merge mai departe și pentru a-și da o altă traiectorie psihologică și spirituală. În fond, „Vălul pictat” poate fi considerat un roman despre formare și transformare, intriga, în speță adulterul, rămânând în plan îndepărtat, ca o simplă cauză generatoare a introspecției salvatoare.

Cartea sau filmul? Amândouă. Pentru că luate împreună oferă o viziune mai complexă asupra poveștii și se manifestă ca fața și reversul unei aceleiași monede.