“Ușa interzisă” este un jurnal ținut de autor între 3 mai 2001 și 2 octombrie 2002, cu pagini ce merg mult în trecut, plimbându-se pe cărările memoriei, medicament pentru un suflet îngreunat de timp și amintiri, când plăcute, când dureroase. Autorul recunoaște că își scrie acest jurnal în scopuri terapeutice, pentru a se exprima și explica în fața noastră, poate de aceea nu poți să scapi de impresia că ne scrie, totuși, nouă, și nu lui, depășind astfel “responsabilitățile” unui jurnal, fiindcă nu poți să nu observi limbajul elevat, aproape nenatural într-un cadru de confesiune. Cu toate acestea, reușești să te apropii de scriitor, să empatizezi cu el, aproape să-l înțelegi și să-ți dorești ca acest “tratament” să-i fi fost de folos în cele din urmă. 

Ce mi-a plăcut: senzația de intimitate din însemnări.

Ce nu mi-a plăcut: autorul, poate prea sfios, scrie uneori într-un limbaj oarecum... forțat, nefamiliar unui jurnal.