Lavabil este un ursuleț de pluș lăsat de izbeliște de către băiețelul căruia îi fusese oferit, pentru simplul motiv că acesta a crescut și nu mai are timp să se joace cu ursulețul. Cel puțin nu l-a aruncat la gunoi, ba chiar i-a conferit un loc de onoare, pe canapea. Dar chiar și așa, singurătatea tot grea este. Într-o zi, pe când stătea așa, gândindu-se la bătrânețea sa și la corpul său peticit și scămoșat, pe nasul său s-a așezat o muscă cu chef de vorbă. Inițial, Lavabil s-a bucurat de noua sa companioană, dar curând discuția a alunecat într-o zonă sensibilă, în jurul întrebării: „Care este rostul vieții?”. Moment în care Lavabil s-a întristat, neștiind ce rost are el pe lumea aceasta. În schimb, musca se lăuda că ar avea unul, ba chiar două: să zboare bâzâind și să se lipească de orice. La fel și șoricelul s-a lăudat cu vreo trei rosturi, și tot așa au făcut și albina, și scatiul, și lebedele, și cucul, și maimuțele, și elefantul, și șarpele, și fluturele. Altfel spus, toate animalele pe care ursulețul nostru de pluș le-a întrebat care este rostul vieții. Fiecare dintre acestea părea că își cunoaște foarte bine rostul. Dar niciun animal nu a știut să-i spună care ar fi rostul lui. Ce-i drept, nici nu a avut nimeni răbdare să stea de vorbă cu el, să-i înțeleagă viața și suferința. Cu toate acestea, peregrinarea lui printre aceste specii de surate infatuate a avut totuși un final fericit. Cum s-a încheiat călătoria inițiatică a lui Lavabil, rămâne să descoperiți voi, citind până la final această poveste minunată...
Ursulețul de pluș și animalele este o poveste pe cât de simplă, pe atât de profundă. Ea ne învață câteva lucruri deosebit de importante pentru buna înțelegere a vieții acesteia. În primul rând faptul că fiecare avem un scop în viață, dar că acesta este doar al nostru și este cât se poate de firesc să nu fie același cu al altora. Și aceasta pentru că fiecare om este diferit și ca atare, unic în felul său. Iar rostul său îi este de asemenea unic, în funcție de ceea ce simte sufletul său că vrea să facă și în funcție de pasiunile dezvoltate de-a lungul vieții. În al doilea rând, această poveste ne mai învață și că cel mai frumos este, când vorbim cu cineva, să ne interesăm și de viața lui nu doar să vorbim despre a noastră. Să îl ascultăm cu răbdare și empatie și să încercăm, pe cât posibil să îi ajutăm, măcar și cu o vorbă bună, cu o încurajare. Și nu în ultimul rând, ne învață să nu ne pierdem niciodată speranța, căci și cele mai grele probleme ale noastre se vor rezolva cândva, mai ales dacă avem destulă determinare în a le veni de hac.
