Pe scriitorul sârb Milorad Pavić l-am receptat inițial ca poet postmodernist extrem de original, poezia sa producând asupra mea o impresie foarte puternică. Așa încât, nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că este și romancier, iar în momentul în care am descoperit romanul Unicat. Cartea cu o sută de finaluri, entuziasmul meu a atins cote maxime astfel încât m-am abandoant lecturii, fără menajamente. Am descoperit un roman cu totul inedit, nu atât prin faptul că autorul propune într-adevăr cele o sută de finaluri promise în titlu, cât mai cu seamă pentru conglomeratul de stiluri și influențe ce se întrepătrund în acesta: deși începe ca un veritabil roman polițist, în scurt timp se ivesc notele unei comedii negre, centrată în jurul personajul principal, o ființă androgină ce „comercializează” vise, astfel încât întreaga scriitură este pigmentată cu irizări din sfera astrologiei, a ezoterismului și a (pseudo)psihologiei abisale; abisurile înfruntate ajungând până în jurul morții lui Pușkin. Și, bineînțeles, totul scăldat din belșug, cu poezie.