Un proiect sângeros

Vlad Zver
Vlad Zver 03 August, 2017
811

Tânărul de șaptesprezece ani, Roderick Macrae, este autorul unei triple crime sângeroase într-o mică comunitate din Scoția. O adolescentă, un copil de trei ani și tatăl acestora sunt victimele. Roderick își publică jurnalul la cererea avocatului în care redă cu lux de amănunte momente din viața sa, totul terminându-se cu descrierea crimelor. Roderick își recunoaște crima, dar avocatul său susține că nu era în deplinătatea facultăților mintale când a făcut-o, acuzatul fiind împins către acest gest înfiorător de abuzurile făcute de către Lachlan, cel pe care tânărul l-a ucis.

Un volum excelent construit din declarații și documente „puse la dispoziție” de personajele angrenate în caz. Doctori, acuzatul, martori, avocați, jurnaliști care participă la proces, acestea sunt elementele care formează romanul și care lasă cititorul să decidă singur condamnarea sau iertarea lui Roderick.

Cu o scriitură puternică, inteligentă și foarte atent construită în jurul personajelor, Burnet face dovada unui scriitor care știe cum să privească adânc în abisul din sufletul omenesc, să scoată la suprafață ororile, prejudecățile și fricile, dar să revină și să rămână perfect sănătos.

O carte care se citește cu sufletul la gură, în zgomot de unghii ronțăite.

Un proiect sângeros
Un proiect sângeros
Graeme Macrae Burnet
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram