Într-o zi, micuța Ariadna primește în dar de la mama ei o sfoară. Mai exact doar un capăt de sfoară, pentru că părea de-a dreptul infinită la cât de lungă era. Apoi mama o sfătuiește să urmeze drumul sforii, și orice-ar fi să nu îi dea drumul din mână, căci doar la capătul sforii va afla care este scopul ei în această lume. Ascultătoare din fire, Ariadna pornește pe urmele sforii, hotărâtă să nu se oprească până nu îi dă de capăt, pentru că, mai mult decât orice era foarte curioasă să afle care îi era menirea. Așa se face că în drumul ei va da peste un fluture gigantic, ce o va purta prin nori, un cocor ce a dus-o până dincolo de nori și înapoi la pământ, o râmă uriașă ce i-a prezentat lumea subpământeană, apoi un melc, tot imens, ce s-a oferit să o ducă din nou acasă, pentru că, după atâtea aventuri i se cam făcuse frică. Nici nu a băgat însă de seamă că între timp, nu se știe unde, pierduse sfoara de la mama ei. Săraca de ea, foarte tare s-a întristat, simțind pe de o parte că și-a dezamăgit mama, iar pe de alta că s-a rătăcit în propria-i viață. Noroc cu o mierlă înțeleaptă care i-a descoperit adevăratul înțeles al sforii și cum se poate descurca în viață și fără aceasta. Care era secretul sforii veți afla cititnd până la capăt această poveste minunată.

Eu vă mai spun doar că uneori în viață mai apar și situații în care tebuie să iei decizii pe cont propriu. Mai ales la o vârstă la care, nici mama, nici tata, nici altcineva apropiat, nu vor mai fi în spatele vostru să vă îndrume. Așa că, bine-ar fi, ca încă de mici, să învățați meșteșugul prin care, pe de o parte să vă țineți de sfoară, dar pe de alta, din când în când, să o mai și lăsați din mână, fie doar și numai pentru a vă folosi de ambele mâini pentru a face ceva frumos sau poate chiar ceva năstrușnic. Sunt convins că ați înțeles metafora mea. Acum, la citit și înapoi la trăit!