Dan Sociu este unul dintre cei mai angajați poeți ai generației douămiiste și unul dintre cei care s-au bucurat de o bună receptare atât din partea publicului cât și din aceea a criticii de specialitate. A debutat în anul 2002 cu volumul de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (editura Junimea) pentru care a primit atât Premiul „Ronald Gasparic” cât și Premiul național Mihai Eminescu. Au urmat volumele de poezie: Fratele păduche (editura Vinea, 2003), cîntece eXcesive (editura Cartea Românească, 2005), Pavor nocturn (editura Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (editura Cartea Românească, 2012), Vino cu mine știu exact unde mergem (editura Tracus Arte, 2013). Cea mai recentă apariție editorială a sa este volumul de poeme Uau (editura Polirom, 2019).
Deși acesta nu comportă vreo despărțire în cicluri poetice, iar poemele nu sunt nici măcar numite, se poate lesne constata o împărțire a textelor sale în trei calupuri oarecum independente, mai ales privite prin prisma esteticii și a poveștilor spuse. Deși astfel împărțite, poemele lui Dan Sociu din Uau au totuși în comun tema centrală, care apare în fiecare dintre cele trei părți, și anume, efectele psihedelice ale consumului de stupefiante. Sunt în marea lor majoritate, poeme traversate de stări de vis induse de droguri sau de acea angoasă, provocată fie de sevraj, fie de ciocnirea bruscă de realitate. În primul ciclu este vorba despre suferințele unui tânăr sărac, părăsit de iubita lui, care trebuie să traverseze singur efectele secundare ale dezintoxicării și ale dezalcoolizării. Cea de-a doua secțiune spune povestea unui imigrant român în Berlin, care trăiește singur într-o garsonieră aproape dezafectată, și care își caută evadarea din această realitate cruntă în consumul de droguri. În fine, cea de-a treia secțiune este un experiment narativ, în sensul că reia de două ori aceeași poveste, dar din perspective narative diferite, prima dată văzută prin ochii ei, a doua oară prin ochii lui. Este vorba despre experiența trăită de un cuplu care găzduiesc pentru o noapte un homeless ce se credea profet și voia să ajungă pe jos la Constanța pentru a-și împărtăși la malul mării mesajul său mântuitor.
Ceea ce leagă aceste trei părți este pe de o parte faptul că toate gravitează în jurul temei consumului de droguri, iar pe de altă parte, totala detașare a poetului față de cele expuse în cartea sa, el nelăsând niciun moment impresia că și-ar aroga statutul de moralist, de judecător sau de formator de opinie, ci doar pe aceea de „cronicar” al unor fapte și stări, pasibile de a fi reale. Nici nu condamnă, nici nu recomandă consumul de substanțe cu efect psihedelic. Ci doar prezintă efectele, lăsând decizia de a consuma sau nu, la libera conștiință a fiecăruia. Ceea ce, în fond, ar putea însemna că Uau nu este altceva decât un lung poem despre libertate, prezentată din ambele părți ale lentilei lucidității.
