Noul roman al algerianului Boualem Sansal, Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu, este construit sub forma unui diptic mamă-fiică. În prima parte, facem cunoștință cu baroana Ute von Ebert, ultima moștenitoare a unui imperiulu financiar, care locuiește în orașul german, Erlingen, oraș ce se confruntă cu o stranie situație de asediu: nimeni nu știe cine sunt invadatorii, dacă sunt oameni sau nu, cum arată, ce vor de la ei, cum acționează și mai ales unde se ascund, dar toți locuitorii trăiesc în tensiune, așteptându-și, neputincioși, anihilarea. Singura speranță de salvarea se leagă de un tren ce ar urma să vină și să îi evacueze, dar și acest scenariu, utopic din start, ar urma să lase pradă invadatorilor, cel puțin un sfert din populația orașului. Ute von Ebert pare a fi singura persoană care ridică vocea și critică măsurile Primarului și ale Consiliului Local, cărora le cere mai degrabă să opună rezistență decât să evacueze orașul. Ea reușește chiar să atragă de partea ei o grupare reacționară, anarhică, dar prin acțiunile acestora lucrurile par să scape și mai mult de sub control. Această primă parte este scrisă în registrul epistolar, Ute scriindu-i toate acestea, fiicei sale, Hannah, stabilită în Marea Britanie.
În cea de-a doua parte, cea a fiicei, aflăm că de fapt tot scenariul cu asediul orașului Erlingen, care se dovedește a nici nu exista, este o formă de delir, desfășurat în mintea celei ce se credea Ute von Ebert, dar care era de fapt Elisabeth Potier, o franțuzoaică, profesoară de limba germană pensionată. Transformarea acesteia în Ute von Ebert nu este decât rezultatul unui șoc traumatic suferit la Paris, ca urmare a unui atac survenit din partea unui grup de islamiști dedați la acte de terorism. Fiica acesteia, Lea, descoperă notițele mamei sale scrise pe când aceasta trăia în pielea lui Ute, și le analizează cu de-a-mănuntul, în speranța găsirii unui fir logic ce ar putea-o ajuta să înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt în mintea mamei sale după ieșirea din comă.
Astfel, partea a doua capătă mai degrabă un caracter de eseu romanesc, în care sunt dezbătute probleme deosebit de grave cum ar fi extremismul religios, falsificarea revelațiilor divine originare și în ultimă instanță, „metamorfoza lui Dumnezeu” înțeleasă nu în sensul unei schimbări a naturii divinității, ci a modului în care unii oameni, loviți de morbul fanatismului ajung să îl perceapă sau mai curând să îl conceapă și să acționeze „în numele Lui”.
