În Evanghelia după Luca este relatat un episod destul de controversat din copilăria lui Iisus Hristos: după ce a împlinit 12 ani, vârsta maturității la evrei, el a mers împreună cu Fecioara Maria și cu Iosif, tatăl său pământesc, la Ierusalim pentru a sărbători Paștile. Pe drumul de întoarcere însă, se desprinde de ai săi și rămâne în marele oraș încă trei zile, până ce este găsit în Templu, discutând cu preoții și cărturarii pe care-i uimește cu maturitatea gândirii sale. Ceea ce surprinde inclusiv în textul biblic este modul oarecum obraznic în care Iisus le răspunde părinților săi când aceștia îl ceartă că a fugit de lângă ei. 

Pornind de la acest episod biblic prea puțin comentat de specialiști, și în special de la atitudinea nu tocmai supusă a lui Iisus, Stephane Arfi rescrie, la intersecția dintre tradiție, izvoare scrise, intuiție și imaginație, povestea celor trei zile petrecute de cel ce avea să devină Mântuitorul lumii (cel puțin pentru creștini), în Ierusalimul acelor timpuri. Iisus, ortografiat în carte cu numele său evreiesc, Iosua este prezentat încă de la început drept un răzvrătit, atât împotriva lui Iosif, cel ce se străduia să joace rolul tatălui, cât și față de Tatăl Ceresc, căruia îi reproșează cu asprime că nu face nimic pentru ca oamenii să fie fericiți. Ajuns la Ierusalim, în mintea sa încolțește gândul că doar aici are posibilitatea de a i se adresa Acestuia direct, vorbindu-i față în față, ca de la Fiu la Tată. Dar pentru aceasta trebuie să se strecoare în Sfânta Sfintelor, singurul loc unde, conform tradiției, Cerul răspunde celui ce-i vorbește. Dar până să ajungă să-și pună planul în aplicație, viața sa, precum și modul de a vedea lucrurile, vor fi date peste cap datorită unor întâmplări neprevăzute, dar pline de însemnătate pentru micul rebel. Cel mai mult însă va cântări întâlnirea cu rabinul Hillel cel Bătrân, cu care va discuta ca de la egal la egal și care îi va destăinui adevărata Regulă de Aur a vieții și a fericirii. 

Aș fi tentat să spun că romanul lui Stephane Arfi este în primul rând unul extrem de curajos, întrucât autorul atinge puncte vulnerabile din Biblie și din tradiția iudeo-creștină, pe baza cărora își construiește narațiunea, evitând uneori la limită căderea în „prăpastia” ereziei. Dar cred că aș greși dacă aș considera că acesta este punctul său forte. Așa că voi spune că este în primul rând o carte răscolitoare, ce te face să-ți repui sub lupă sistemul de valori și de credințe, dar care, la final, te lasă mai așezat în real decât ai fost inițial. Cel puțin așa a fost pentru mine.