Despre comunismul românesc s-au scris tomuri întregi. Atât științific, cât și „la liber”, atât în versuri cât și în proză, atât cu sobrietate cât și sub formă de bancuri. Cu ce ar mai putea veni nou o altă carte pe această temă? Cu faptul că îmbină toate formele de expunere enumerate mai sus. Mai exact, Ciprian Măceșaru scrie sub formă de poem în proză o scurtă expunere personală a experienței copilăriei sale în comunism, iar Vladimir Tismăneanu reia cele scrise de Ciprian sub formă de analiză cvasi-istorică, împodobind la rându-i expunerea, cu nuanțe de eseu confesiv. Așadar, un mini-studiu realizat în oglindă, prin conlucrarea (pe Facebook) dintre un poet și un istoric. Nici vesel, nici trist, ci mai degrabă recreând o atmosferă de râsu-plânsu, atmosferă ce se prea poate să fi existat de fapt în mod real în rândul clasei de mijloc.
O lectură lejeră ce reușește (poate fără să își propună) să trimită o nouă rază de ne-uitare asupra fenomenului comunismului românesc.