Toxic

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 27 Aprilie, 2016
1969

Francoise Sagan a fost unanim considerată copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ’50 – ’60. Consecințele unuia dintre actele sale de teribilism sunt prezentate în Toxic. În anul 1957, la doar trei ani de la răsunătorul său debut cu romanul Bonjour tristesse, Sagan are un accident de mașină în urmă căruia suferă o fractură a craniului, bazinului și toracelui. Intră în comă, dar supraviețuiește. Însă pentru a-i fi calmate durerile foarte mari, i se administrează zilnic, timp de trei luni, un înlocuitor al morfinei, numit 875 – Palfium, care ajunge să o intoxice. Urmează firește și cura de dezintoxicare.
Toxic reprezintă jurnalul ținut de scriitoare în timpul acestei perioade de dezintoxicare. Un text relativ scurt, scris cu sinceritate și luciditate. Poate fi privit și ca un document ce a imortalizat întâlnirea dintre scriitoarea Sagan și femeia suferindă Sagan, pasajele în care predomină estetica impecabilă a ambițioasei scriitoare îmbinându-se cu cele în care vioara întâi este suferința atât fizică, cât mai ales psihică și emoțională, în care rigorile estetice se autosuspendă, lăsând loc unor fraze neșlefuite.
Cartea este îmbogățită și cu ilustrațiile grafice ale lui Bernard Buffet, care surprinde goliciunea psihică a omului în fața suferinței și a morții. O lectură puzzle în urmă căreia vă veți simți mai apropiați în duh de scriitoarea franceză.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram